Acasa » Alte Sporturi » Auto-Moto » Fernando Alonso, votat cel mai bun pilot al anului de conducătorii echipelor de F1

Fernando Alonso, votat cel mai bun pilot al anului de conducătorii echipelor de F1

Vicecampionul mondial Fernando Alonso (Ferrari) a fost votat cel mai bun pilot al sezonului 2012 de către managerii echipelor de Formula 1, spaniolul depășindu-l, într-o anchetă efectuată de publicația Autosport, pe germanul Sebastian Vettel (Red Bull), care a câștigat al treilea titlu consecutiv.

Alonso, care a pierdut titlul mondial în favoarea lui Vettel pentru numai trei puncte, a câștigat detașat în sondajul efectuat de revista britanică. Diferența de 71 de puncte dintre ocupantul primului loc (Alonso – 269 de puncte) și cel al locului doi (Vettel – 198 de puncte) a fost cea mai mare înregistrată în ultimii cinci ani în ancheta publicației.

Autosport le-a cerut managerilor echipelor să desemneze primii zece piloți în opinia lor, iar aceștia au primit un punctaj similar cu cel acordat de FIA în Campionatul Mondial de Formula 1: 25 de puncte pentru locul I, 18 pentru locul II, 15 pentru locul III, 12-10-8-6-4-2-1.

Votul a fost secret și opt dintre cei 12 manageri l-au „văzut” pe Alonso cel mai bun pilot în 2012. Spaniolul a mai ocupat primul loc în această anchetă în 2010, când de asemenea a pierdut titlul mondial la ultima cursă a sezonului.

Primele zece locuri în clasamentul întocmit de Autosport sunt ocupate de următorii piloți:

1. Fernando Alonso (Ferrari) 269 de puncte;

2. Sebastian Vettel (Red Bull) 198;

3. Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) 177;

4. Kimi Raikkonen (Lotus-Renault) 176;

5. Jenson Button (McLaren-Mercedes) 104;

6. Mark Webber (Red Bull) 66;

7. Nico Hulkenberg (Force India) 50;

8. Nico Rosberg (Mercedes) 30;

9. Sergio Perez (Sauber) 30;

10. Felipe Massa (Ferrari) 27

Sursa: Mediafax